pe unde ne imprastiem sămânţa? (partea a doua)

contrar asteptărilor celor care au citit prima parte, fetele sunt cele care îşi împrăştie sămânţa prin metrou... cel putin aşa am văzut eu....

o staţie de metrou... oră de varf... mulţi oameni şi... fete intorcându-se de la şcoală. două dintre ele urcă dupa mine. nu văd decat un păr roşcat spre cărămiziu, cu bucle un pic nespălate (mă gândesc că poate în bătaia soarelui arată mai bine) şi o pereche de blugi umpluţi cu forţa.

"fată, de ce nu m-ai sunat aseara? să nu zici că ai fost în club fără mine..." tăcere... "hai fată că eşti culmea! de ce nu mi-ai zis? trebuia decât să-mi dai decât un bip şi te sunam eu, simandicoaso!" aud un scuipat. fac ochii mari cât buclele cărămizii ale simandicoasei şi nu mă pot abţine. îmi ridic capul peste umerii corpului îndesat în blugi şi zăresc coji de seminţe lipite de usa metroului... "n-am putut fată. am fost cu gigi la discotecă. am plecat de acolo la ora patru dimineaţa." "ce-aţi făcut, nebunoooo ( cu accent pe "o")?" ... alt scuipat... fetele astea scuipă cu zgomot. se-aude în tot vagonul. în tot metroul. în tot bucureştiul. mi se pare de la un timp că secundele, minutele trec în ritmul flegmei ei purtătoare de coji. totul se întâmplă odată cu despicarea seminţelor. e o artă, aproape. prinsul seminţei în gură, căci un gest elegant nu permite ducerea degetelor în gură, alintarea delicatesei ( şi descotorisirea de sare) prin toată cavitatea bucală, întreruptă brusc de sunetul acela surd al crăpării între dinţi şi urmată de plăcerea orgasmică a savurării miezului... "hai fată nu fi indiscretă! oricum n-am mers acasă la mine..."

îmi dau seama deodată că atitudinea mea nu e una specifică unui om deştept. un om inteligent nu le-ar judeca pe cele două. cărămizia şi blugii îndesaţi există şi au un rol în tot sistemul ăsta. faptul că una dintre ele are poşetă maro cu flori mari făcute din pene albastre si roşii nu ar împiedica-o poate să mă salveze de la înec. poate că ambele învaţă foarte bine la şcoală dar n-au avut parte de o educaţie prea bună în familie. poate că blugii strâmţi sunt singurii pe care îi mai are şi nu-şi permite să cumpere alţii pentru că nu ar mai avea ce mânca. poate că roşcata şi-a dorit foarte mult să se vopsească măcar o dată în viaţa ei şi, neavând bani de coafor, a rugat o prietenă să o ajute. şi-a dat seama şi ea că a iesit aiurea dar era prima oară când se vopsise... şi-apoi prietena fusese aşa drăguţă cu ea... cum ar fi putut să-i spună că nu-i place?

cobor din metrou un pic dezamăgit de mine... pe fundal aceleaşi zgomote de seminţe căzânde şi râsete cărămizii. trebuie să învăţăm să îi acceptăm pe cei din jurul nostru, îmi spun gândindu-mă că o să scriu despre asta pe blog. cineva mă opreşte şi mă atenţionează ca sunt murdar pe spate de... seminţe...

"MURIŢI!"