centrul lumii I

duminica, la 6 dimineata, de ziua femeii, mi-am riscat viata.

cu centura pusa, cu instructajul in caz de parbusire facut, flash-backurile din Fight Club in care masca de oxigen din avion are doar rolul de a te aduce aproape de lesin... decolez. simt toata forta colosului din fiare ridicandu-se ca o vrabie supraponderala cu vreo 50 de plozi in gheare. ma gandesc doar la cum o sa mor. cator persoane le datorez scuze, cator oameni tre sa le cer iertare pentru toate greselile mele, cate datorii am...macar astia isi doresc sa nu patesc nimic.

ce rost are instructajul in caz de prabusire? centura mai mica si mai simpla decat una de la o dacie veche... hubloul prin care vad aripa avionului tremurand in bataia vantului. cum se rupe brusc de la o pala de vant si apoi in picaj, cu urlete si bagaje zburand fiecare catre stapanul sau... mai bine as dormi. ma ajuta oboseala si gandul ca de abia trezit din somn nu o sa realizez ce se intampla cu mine atunci cand voi deschide ochii in pline turbulente si cu cateva minute inainte de marea confruntare cu materia din care ne tragem toti.

ciudat insa, ne apropiem de aterizare. ma gandesc ca ar fi de-a dreptul straniu sa murim la aterizare. ganduri tampite. si totusi felul in care incearca sa se aseze pe pista imi aduce aminte de cum franeaza loganul cu ABS. greoi, fara niciun fel de siguranta, cu 50% sanse sa opreasca pana in celalata masina, razgandindu-se parca in fiecare secunda daca a inteles corect comanada si trebuie sa se opreasca sau s-o ia din loc.

lutton airport, london. sunt in centrul lumii. de aici in stanga este vestul si-n dreapta estul. aici e uterul din care s-a nascut america si fundul pe care il sterge orice tara doritoare de afirmare in spatiu european.

va cam urma...